RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Amin!
ÎMPĂRATE CERESC
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti,Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi,şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Amin!
CUVINE-SE CU ADEVĂRAT
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii, şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut. pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim. Amin!
CREZUL sau SIMBOLUL CREDINȚEI
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotstiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, tuturor văzutelor și nevăzutelor.
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să vie.
Amin!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu